La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” am marcat cu emoție și mândrie Ziua Drapelului de Stat, o zi importantă pentru identitatea și valorile noastre naționale.
Încă de la intrarea în liceu, elevii au fost întâmpinați de consilierii școlari care le ofereau câte o panglică în culorile drapelului – albastru, galben și roșu. Panglica era legată la mână, ca simbol al respectului și al legăturii fiecărui elev cu țara sa.
Elevii au participat cu entuziasm la activități creative, confecționând stegulețe tricolore, cântând și discutând despre însemnătatea fiecărei culori de pe drapel: albastrul – cerul și libertatea, galbenul – bogăția și lumina, roșul – curajul și sacrificiu.
Prin aceste activități, elevii au învățat nu doar despre simboluri, ci și despre respect, unitate și dragoste de țară.
Să nu uităm niciodată că drapelul este mai mult decât un simbol – este o parte din noi, din istoria și din viitorul nostru.




