La 20 mai 2024, în Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Leova, a avut loc lansarea oficială a proiectului „Școala Model”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, reprezentați al Ministerului Educației și Cercetării, reprezentanți ai Administrației Publice Locale, părinți, elevi, cadre didactice. Evenimentul a marcat un pas important în direcția modernizării și îmbunătățirii sistemului educațional, efort susținut de Uniunea Europeană, Banca Mondială, partenerii de dezvoltare.
În cadrul ceremoniei de lansare, reprezentanții ONDRL, MEC au subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea competențelor și abilităților elevilor, menționând că Școala Model pune accent pe inovațiile tehnologice, modernizarea infrastructurii și sporirea calității educației. De asemenea, părinții și elevii prezenți au exprimat entuziasm și speranță că acest proiect va contribui semnificativ la îmbunătățirea performanțelor școlare și la crearea unui mediu educațional mai atractiv și prietenos.
Școala Model reprezintă cel mai ambițios proiect al MEC, urmând să schimbe radical experiența educațională din Moldova.
Echipa I.P. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” premiantă la categoria „Antreprenoriat” la concursului Tekwill Junior Ambassadors, Ediția a VI-a!
Dragă comunitate, suntem mândri să anunțăm că echipa IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a obținut Locul […]
















